Sunt cel mai fericit om de pe Pământ, îmi permit această expresie deoarece am devenit şi eu tătic, avem o gogoaşă de fetiţă pe nume Emilia şi ca primul copil emoţiile sunt enorme. A fost o naştere pe cale naturală fără anestezie, la a 40a săptămână, pe 22 ianuarie 2012 într-o zi de Duminică friguroasă, s-a născut de 3450 grame şi 54 cm.
Mămica a fost foarte bravo şi puternică.
Travaliul a început pe la 12 amiază şi a durat până la 16, iar naşterea a avut loc la 16.50.
A fost spontan fără alarme false, a venit Urgenţa acasă şi… la spital. Eu din urmă cu bagajele.
Acolo era deja soţia mea şi încă o tânără însărcinată, ambele cu contracţii uşoare, la recepţie ne-au confirmat că “băieţ… sî înşepi”, în coridor eram eu şi celălalt tânăr soţ cu bagajele.
S-a apropiat o altă doamnă în vârstă şi ne-a zis că nu e voie cu bagajele de acasă şi trebuie să mutăm totul în pungi, eu pluteam de emoţii, credeam că acuşi în 20-30 minute naşte şi uite eu nu am pregătit pungile.
Hop iese soţia, se simţea mai OK, contracţiile nu erau foarte dese şi m-a trimis acasă să îmi schimb hainele şi să iau pijama şi papucii de cameră. Eu repede spre casă, tremuram la volan, distrat, puteai spune că de-abia mi-am luat carnetul. 
Mă întorc şi direct în sala de naştere. Începuse să ningă frumos, soţia privea spre geam, avea dureri deja mai dese şi din acel moment m-am luat în mâini, am stăpânit emoţiile şi la treaba. Am fost alături de ea pe tot parcursul travaliului şi la naştere de-asemenea.
După asta nu îmi imaginam să o fi lăsat singură, travaliul este un moment foarte greu, fizic şi psihic pentru însărcinate, iar uneori poate dura foarte mult, însă un lucru cert este că suportul soţului e indispensabil.
Cât despre mult discutata şi controversata întrebare: este bine ca soţul să asiste la naştere? eu mă alătur categorei de soţi care nu văd şi nu au văzut o problemă în prezenţa la naştere, la mine a fost totul spontan, mă trezesc că deja medicul o aşează pe masa de proceduri şi îmi zice să stau la capul soţiei şi să îi împing cu pernuţa capul şi spatele pentru a o ajuta să forţeze procesul, atunci am realizat că eu asist la naştere, era ceva neplanificat însă eram psihologic pregătit din timp de soţie referitor la toate subtilităţile.
A fost o experienţă de nedescris unde au predominat fluctuaţii mari de emoţii pozitive apoi stres şi iar fericire şi momentul culminant desigur când scumpetea a ieşit din burtică şi au aşezat-o la pieptul mamei, şi eu alături de ele le-am îmbrăţişat, şi peste câteva secunde a scos un plânset scurt urmat de plânsetul nostru de bucurie, după asta nu mi-aş fi putut imagina să fi stat după uşă.
Acum după aproape 3 săptămâni din care prima în petreceri şi restul la funduleţul puişorului de om, am decis să împărtăşesc şi eu experienţa mea de proaspăt tătic pe acest blog.
Totul decurge în continuare bine, nopţi nedormite, paranoia, oboseală îmbinată cu plăcerea de a o vedea lângă tine, cu mişcările ei neîndemânatice, zâmbetele şi plânsetele ei prin somn, sunt senzaţii de nedescris, doresc tuturor să aibă parte de cel mai important moment plăcut în viaţă, le urez scumpelor mele multă sănătate de care au mare nevoie, şi citez spusele unui prieten de-al meu care a zis: copii sunt întruchiparea purităţii care au venit în lumea virusurilor şi a paraziţilor, iar eu mai adaug că în aceasta expresie putem utiliza şi figuri de stil.
Închei postul meu plin de o stare de euforie şi spun că le iubesc enorm şi voi fi mereu alături de ele şi le voi oferi toată căldura mea.
