Skip to content

Aproape de o intersecţie în Chişinău s-a creat ambuteiaj…şi ce credeţi? din ce cauză?
Nişte reprezentanţi ai companiei Lucoil împărţeau panglici sf. Gheorghe împreună cu nişte fly-iere, printre rândurile de maşini…să vezi ce scăpaţi erau soferii după ele, unii ca să prindă una, blocau circulaţia şi se dădeau jos din maşină. Habar n-au ce înseamnă panglica Sf. Gheorghe dar o poartă cu mândrie, le inspiră un fel de “krutizna” mai ales şoferilor! Cineva le-a spus că e simbolul Victoriei! Dacă o porţi la piept eşti un învingător!
Dacă nu o porţi ..eşti un învins! Nu e exclus să fii considerat Fascist! că e la modă la noi să vezi în alb sau negru, şi cum e vorba: “cine nu e cu noi e împotriva noastră!”
De câte ori aţi văzut toate maşinile legate cu panglici cu tricolorul Moldovei sau tinerii şi bătrânii să le poarte măcar de ziua Independenţei Moldovei? Eu personal, mai niciodată…Asta poate fi numită ruşine…
Copii care încă nu au atins vârsta de pubertate, cu lipsă de bun-simţ în troleu bruschează bătrânii veterani, sau nu le oferă locul pe scaun, dar de 9 mai cu lacrimi de bucurie, strigă ПОБЕДА sau Я ПОМНЮ! 

Au făcut din ziua asta un show, în loc să comemoreze pe cei căzuţi!
Războaiele trebuiesc uitate nu sărbătorite, cei căzuţi comemoraţi prin momente de reculegere şi atât!
Învingatori nu au fost în acest război, toţi au pierdut!
Bucuraţi-vă de viaţa pe pământ, mergeţi înainte şi rugaţi-vă să nu ne întoarcem la un asemenea război! da’ nu să “fluturaţi a ploaie!”
PS: acuma au mutat şi Ziua Europei în altă zi numa să nu supere pe “pionieri” şi pe cei de la Kremlin.

Update:

Știri din anul 2100:

– SUA, China, Franța, UK, Germania și Japonia au reușit cu succes să colonizeze planeta Marte.

– Cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost îmbunătățit nivelul vieții a 95% din țările de pe Pamânt.

– Alături de niste triburi din pădurile Amazon, Papua Noua Guinee și Africa au fost incluse sub protectia organizatiilor mondiale și unele triburi din fosta URSS care încă scandează și cântă: “Победа”, “Ура товарищи”, “Не забудем”, “На Берлин”, “Помним-Гордимся”.