Skip to content

A murit Steve Jobs co-fondatorul Apple pe 5 octombrie 2011 la vârsta de 56 de ani.
Steve Jobs, supranumit geniu şi inventator a pus bazele şi a construit una dintre cele mai prospere companii din lume: Apple.
Vestea despre moartea lui s-a răspândit în întreaga lume în câteva minute de la anunţarea decesului.
Nu a fost anunţată deocamdată cauza pentru care s-a stins din viaţă însă Steve Jobs suferea de cancer şi a avut intervenţii chirurgicale repetate.
Steve Jobs s-a nascut în 1955, părinţii lui naturali,studenţi pe atunci, Joanne Simpson şi Abdulfattah “John” Jandal (de origine siriană) l-au lăsat spre adopţie.
El a fost adoptat de către o familie, Paul şi Clara Jobs de unde şi a primit numele de Steve Jobs.
În 1976 el, împreună cu Steve Wozniak au fondat Apple, companie care în prezent are un capital de peste 300 miliarde de dolari.
Odihnească-se în pace, şi ţin să cred că sufletul lui va rămâne viu prin inovaţiile pe care le-a făcut.